Lansarea noului sezon al celebrului serial „Twin Peaks” a fost amânată

Publicat: 09/07/2015, 16:37

Cel de-al treilea sezon al „Twin Peaks” va avea premiera în 2017, după 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial-cult.

„Am finalizat scenariul, am început producția în septembrie și serialul va fi difuzat de Showtime cândva în 2017”, a spus Mark Frost.

Anunțul a fost făcut după ce, în luna octombrie, televiziunea americană Showtime a anunțat că premiera noului sezon al „Twin Peaks” ar urma să aibă loc în 2016, pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial.

În octombrie 2014, directorii postului Showtime au anunțat că vor produce un nou sezon din „Twin Peaks”, cu o acțiune în zilele noastre, care va avea nouă episoade, ce vor fi regizate de David Lynch. De asemenea, scenariile pentru acele nouă episoade au fost scrise de David Lynch în colaborare cu Mark Frost, co-creator al serialului.

În martie, însă, David Lynch a spus că proiectul „e încă în aer” și că „există anumite complicații”. În aprilie, renumitul cineast a anunțat că se retrage din proiect din cauza unor motive bugetare. „După un an și patru luni de negocieri, am părăsit acest proiect, pentru că nu mi se dau suficient de mulți bani pentru a realiza un serial așa cum consider eu că trebuie să îl realizez”, a spus cineastul.

O petiție lansată pe platforma online Change.og, prin care internauții au cerut revenirea lui Lynch în proiect, a fost semnată de peste 30.000 de persoane. Printre semnatari s-a aflat inclusiv fiica regizorului, care a publicat și un mesaj video prin care îi cerea tatălui ei să revină în proiectul „Twin Peaks”. Se pare că aceste rugăminți au funcționat, pentru că, la jumătatea lunii mai, David Lynch a anunțat că a finalizat negocierile cu postul Showtime și că a acceptat să regizeze continuarea acestui serial TV. La rândul lor, producătorii de la Showtime au acceptat ca noul sezon din „Twin Peaks” să conțină 18 episoade – un număr dublu față de cele comandate inițial.

La sfârșitul anului 2014, Showtime a confirmat faptul că actorul Kyle MacLachlan va relua rolul din acest serial celebru, cel al agentului FBI Dale Cooper. Alături de Kyle Maclachlan, alți doi actori din distribuția originală, Sheryl Lee și Dana Ashbrook – interpreții personajelor Laura Palmer respectiv Bobby Briggs – au anunțat că vor juca în noul sezon al serialului „Twin Peaks”.

Serialul „Twin Peaks”, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 și 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din orașul fictiv Twin Peaks.

Atunci când a fost lansat, în 1990, serialul „Twin Peaks” a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor și a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

În total, cele două sezoane ale serialului au fost recompensate cu trei Globuri de Aur, două Primetime Emmy și un premiu Grammy.

Episodul-pilot, care a avut o durată de două ore, a fost producția TV cu cel mai mare rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 și a fost vizionat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul „Twin Peaks” a obținut cele mai mari cote de audiență pentru televiziunea ABC.

Totuși, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audiența a început să scadă.

La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, „Twin Peaks” a coborât pe locul al 85-lea în topul audiențelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producția pentru al treilea sezon.

David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în fața presiunilor exercitate de directorii de la ABC, care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

Încheierea serialului i-a nemulțumit pe numeroșii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situație complicată.

După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, „Twin Peaks: Fire Walk With Me” (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor șapte zile din viața personajului Laura Palmer și a oferit prea puține răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al producției TV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Magistrații au condamnat-o definitiv pe Loredana Atănăsoaie, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Decizie pentru românii cu permis de conducere. Statul schimbă legea. Se întâmplă chiar a doua...
O altă veste a căzut ca un trăsnet. Șoferii din România se vor înfuria
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×